Proiecte pentru viitor

Cu un copac nu se face o pădure, iar cu un elev educat nu se schimbă o țară.
E nevoie de mai mult. E nevoie ca noi toți să ne implicăm.
Să putem evolua alături de ceilalți, într-o comunitate în care primim și dăruim în același timp.
Așa cum copacii sunt într-o relație permanentă de simbioză, într-o mare rețea invizibilă, așa sunt și copiii, care au nevoie să crească și să evolueze împreună.
Pădurile sănătoase și copiii educați sunt cele doua guri de oxigen pentru România de mâine.
De aceea noi, BRD, am ales să ne implicăm și să investim în viitorul României.
Pentru tine, pentru voi, pentru noi toți.

Descoperă proiectele noastre pentru viitor

Educație

Un copil educat e un om cu viitor, dar o generație educată e o țară de viitor. De aceea noi, BRD, am ales să ne implicăm și să investim în programe și platforme de educație.

Scoala9

Platformă de jurnalism despre educație, o piață a ideilor moderne despre viitorul școlii în România.

Alfabetar

Resurse digitale pentru prevenirea și reducerea decalajelor de literație.

Harta Edu

Platforma care semnalează urgențele din educație și mobilizează resurse din comunitățile locale.

Mindcraft Stories

Publicație online, dedicată științei și tehnologiei, prin intermediul căreia ne propunem să deschidem o conversație argumentată despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.

BRD FTC

Cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni din România, organizată de Asociația NAȚIE PRIN EDUCAȚIE, în parteneriat cu BRD.

Innovation Labs

Cel mai mare program de pre-accelerare de start-up-uri tech din România, în care participanții sunt îndrumați de mentori de top din zonele IT&C și mentori de business, inclusiv angajați BRD.

Mediu

Sub un copac se nasc idei mărunte, dar într-o pădure se naște un ecosistem. De aceea noi, BRD, am ales să ne implicăm și să investim în programe de mediu.

Fondul BRD pentru Paduri

Programul care susține proiecte de conservare sau de reconstructie a pădurilor afectate de boli, secetă sau tăieri cu scopul de a reface ecosisteme și biodiversitate.

Orasul tau, Muzeul tau

Programul de informare lansat împreună cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” prin care invităm publicul să redescopere dragostea de natură și să fie mai responsabil față de ea.

Degete Verzi

Un proiect despre comunitate și grădinile publice sau private, inițiat de Rezidența BRD Scena9, cu scopul de a reconecta locuitorii Bucureștiului cu spațiile lor verzi.

Voluntarii Viitorului Ziua V

Implică-te

Poți să te implici și tu în proiectele pentru viitor pe care le dezvoltăm pentru tine, pentru voi, pentru noi toți. Indiferent dacă vrei să fii voluntar sau vrei să donezi pentru proiecte, noi te așteptăm în echipa noastră. În plus, poți downloada kitul digital pentru a fi influencer-ul unei cauze care este a noastră, a tuturor.